Raul Rosu

Nu, eu nu cred ca e usor sa fii intr-un cuplu. Sa functionezi in spatiul-pereche nu e asa usor ca bautul apei si spalatul pe dinti. Pentru ca dincolo de tot ce presupune ca doi oameni trebuie sa se straduiasca sa coexiste, doar pentru ca sunt doi si nu unul, acum ne mai confruntam si cu starea de fapt ca peste tot se pune sub semnul intrebarii tot ceea ce stiam ca e adevarat. Sau luam inainte drept adevarat.

Chiar daca la noi, in Romania, paradigma aceasta a schimbarii nu e la fel ca in restul lumii civilizate, tot nu pot sa nu observ cata zbatere exista de ambele parti, a se citi sexe, privitoare la viitorul relatiilor in general.

Sa vedem ce punem sub semnul intrebarii.

In primul rand, cuplurile tinere incep sa difere in status si valori fata de cuplul traditional. Inechitabilitatea este exclusa si ambii parteneri isi revendica drepurile atat unul fata de celalalt, cat si in societate. Spre exemplu aud de tot mai multi ‚sotii’ care isi pastreaza numele propriu dupa casatorie. Apoi femeile in general isi reclama dreptul la autonomie, asocierea cu un barbat – „Este sotia lui X” – se traduce ca excludere a propriei identitati.

Apoi deciziile nu mai sunt unilaterale. Deopotriva barbatii si femeile isi cauta nisa manifestarii profesionale si isi castiga propria existenta. Se disputa dreptul la creativitate si asertivitate. Exista situatii in care barbatii intra in concediu parental si au grija de proprii copii.  Eu stiu cel putin un exemplu. Nu in ultimul rand, exista redefiniri ale sexualitatii.

Eu vreau sa vorbesc despre femeile si barbatii de acum, fara sa ma erijez intr-un expert. Ci doar intr-un terapeut care observa cum o parte din problemele lor rezulta din pendularea intre doua lumi. Una in care totul se disputa si e in schimbare. Si alta traditionala, unde terenul pare mai sigur, dar si regulile sunt sufocante.

E greu sa fii rezultatul unei educatii care te pregateste pentru niste roluri, apoi sa traiesti intr-o lume care le chestioneaza cum sunt faptul ca o femeie trebuie sa se marite tanara, sa faca copii, sa stea acasa si sa-i creasca, sa depinda financiar de sot, etc. ( Uite, scriind acum tocmai am realizat de ce exista atatea voci impotriva miscarea feminista, care a luptat cel mai fervent pentru contestarea acestor roluri.)

Pe de alta parte, nu pot sa nu ma refer si la categoria barbatilor care imi spun ca se simt victimele societatii actuale. Aveti senzatia ca toti barbatii sunt facuti sa „se descurce”? Sa-si dedice viata doar castigului financiar?

Nu stiu ce cred altii, insa eu sunt optimist: nu trebuie sa ne temem de aceasta tranzitie!

Pentru ca stiti ce? Niciodata nu a fost usor sa fii intr-un cuplu! ))))))

OK, tranzitia e grea, dar mai ales in vremurile de tranzitie lucrurile se pot reaseza pentru a porni pe un nou fagas. E o vad ca pe o tranzitie menita sa ne faca sa ne afirmam in deplina libertate, barbati si femei. Nedeformata de carari stramte si de reguli invechite.

Va propun sa meditam la conjunctura in care ne cautam propria libertate chiar si in cuplu. Sa avem curajul sa traim acolo exact asa cum suntem intr-adevar. Iar daca la sfarsitul zilei, am fost acceptati si am acceptat langa noi… ce poate fi mai frumos? Si mai real?

 

Photo credit: Ed Yourdon